El a fost urmat în clasament de piloții campioanei mondiale Mercedes, Lewis Hamilton și Valtteri Bottas cu Kimi Raikkonen terminând pe 4 și vestind o luptă intensă între cele două echipe cel puțin pentru prima parte a sezonului.
Cu niște monoposturi schimbate în proporție de peste 90 % față de sezonul trecut, avantajul Mercedes care a dominat competiția în ultimii ani s-a diminuat, în special cu Scuderia anunțându-se un competitor puternic, Red Bull prezentând unele limite în a ține pasul cu celelalte două echipe.
Fără a-l avea la start pe campionul mondial en-titre Nico Rosberg, retras între timp, cursa din Australia a pornit cu un tur suplimentar de încălzire din cauza unei erori de poziționare pe grilă a pilotului Renault, Nico Hulkenberg. Plecat din pole position, Lewis Hamilton a condus până în turul 17 când a intrat la boxe pentru schimbarea pneurilor. Acela a fost momentul în care Sebastian Vettel a preluat șefia pe care nu a mai cedat-o până la finalul celor 57 de tururi, toți piloții din top 5 urmând aceeași strategie, cu o singură trecere pe la standuri.
Cea mai mare dezamăgire a fost furnizată în acest weekend chiar de eroul local al publicului, pilotul Red Bull, Daniel Ricciardo. După accidentul avut în calificări și schimbarea cutiei de viteze, acesta a fost nevoit să plece de pe linia boxelor, abandonând în cele din urmă cursă din motive tehnice.
Această a fost a 43-a victorie din carieră pentru Vettel și a patra a sa pentru Ferrari.

Rezultate cursă:
1. Sebastian Vettel FERRARI 1:24:11.672
2. Lewis Hamilton MERCEDES +9.975s
3. Valtteri Bottas MERCEDES +11.250s
4. Kimi Räikkönen FERRARI +22.393s
5. Max Verstappen RED BULL RACING TAG HEUER +28.827s
6. Felipe Massa WILLIAMS MERCEDES +83.386s
7. Sergio Perez FORCE INDIA MERCEDES +1 tur
8. Carlos Sainz TORO ROSSO +1 tur
9. Daniil Kvyat TORO ROSSO +1 tur
10. Esteban Ocon FORCE INDIA MERCEDES +1 tur
11. Nico Hulkenberg RENAULT +1 tur
12. Antonio Giovinazzi SAUBER FERRARI + 2 tururi
13. Stoffel Vandoorne MCLAREN HONDA + 2 tururi
Clasament piloți:
1. Sebastian Vettel (Ferrari) 25 puncte
2. Lewis Hamilton (Mercedes) 18 puncte
3. Valtteri Bottas (Mercedes) 15 puncte
Clasament echipe:
1. Ferrari 37 puncte
2. Mercedes 33 puncte
3. Red Bull 10 puncte
Următorul Grand Prix din Marele Circ va avea loc pe 9 aprilie în China.
Sursa: www.formula1.com
Vezi toata lista
