
Este foarte cunoscut faptul că Ion Țiriac este un adevărat pasionat de vehicule (mai multe despre Țiriac Collection puteţi citi aici: Ţiriac Collection îşi aşteaptă vizitatorii), colecţia sa însumând peste 30 de mărci auto şi moto cu modele fabricate începând cu anii 1899 până la cele care încă nici nu au fost prezentate oficial în vreun salon auto.
Agentul 009
La începutul acestei luni, Ion Țiriac și-a prezentat un model de James Bond, Porsche 911 Targa 4S Heritage Design Edition, care poate fi văzut în galeria Țiriac Collection începând cu weekend-ul trecut.
Foto: gsp.ro
Modelul Heritage Edition face parte dintr-o edi'ie limitată de doar 992 de unități construite, este prevăzut cu un motor turbo de 3,0 litri, 450 CP și un cuplu de 530 Nm, atinge 100 km/h în doar 4,4 secunde, viteza maximă la care poate ajunge fiind 304 km/h. Prețul unui astfel de model este de 181,950 dolari.
"Numărul 007 era a lui James Bond, 008 al nu știu cui, eu am primit numărul 009, corelat zilei mele de naștere (n.r. - 9 mai 1939)", a declarat Ion Țiriac.
ONE of 275
Ion Ţiriac este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume şi nu se uită la bani când vine vorba de achiziţia unei maşini exclusiviste. Conform autobild.es Ion Ţiriac se află pe o listă foarte scurtă cu viitorii proprietari ai modelului Mercedes-AMG ONE. Hypercar-ul va fi produs în doar 275 de bucăți, va costa 2,75 milioane de euro și va fi prezentat în premieră la Salonul Auto de la Munchen.
Deși Mercedes nu a publicat lista celor care au plătit deja valoarea mașinii, câteva nume importante au scăpat în presă. Printre certitudini se află actorul Mark Whalberg, piloții de F1 David Coulthard, Nico Rosberg și cu rezervă în privința lui Lewis Hamilton.
"Un alt norocos confirmat a fi unul dintre proprietarii noului hipercar AMG este fostul jucător de tenis român, Ion Tiriac, care deține cea mai impresionantă colecție de mașini din România", conform Autobild.
Mercedes-AMG ONE, bolidul achiziționat de Ion Țiriac, este un hypercar hibrid cu un motor pe benzină de 1,6 litri care dezvoltă 680 de cai putere. Modelul combină motorul V6 pe benzină de 680 CP, cu patru motoare electrice, două în față și două în spate, pentru o putere totală de 1.006 CP.
Vezi toata lista