În perioada 10 iulie – 20 septembrie 2018 se desfășoară, pentru al treilea an consecutiv, campania națională de siguranță și prevenție rutieră FII TREAZ LA VOLAN!, care are ca obiective creşterea gradului de siguranţă rutieră din România şi, indirect, scăderea numărului de accidente.
Dacă noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul prevăzut de lege, înmatricularea automobilului va fi suspendată automat, iar cel care va circula cu acesta va risca amendarea
Utilizarea unei echipări corecte permite deplasarea în siguranță chiar și în condiții de drum alunecos sau cu vizibilitate scăzută. Conducătorii auto trebuie să se asigure că anvelopele lor sunt în stare bună și au aderență optimă.
A venit din nou acel moment al anului în care anvelopele trebuie adaptate la sezonul rece, însă se pare că nu toți șoferii sunt dornici să-și monteze anvelopele adecvate pentru mașina lor.
Hella Group, una dintre cele mai mari organizații din Europa ce produce componente și sisteme de iluminat și electronice pentru industria automobilelor ne-a oferit ocazia să descoperim cele mai noi tehnologii automotive și pe deosebitul profesor Burton Lee.
Felipe Massa nu este singurul care a revenit asupra deciziei de a-și încheia cariera în Formula 1. De-a lungul timpului au fost alte nume mari pentru care “virusul” Formula 1 a fost mai puternic decât hotărârea de a se retrage