Ați încerca? Toyota: Apa evacuată pe eșapament, mai sigură decât laptele

Producătorul japonez se referă la cel mai nou model al său, Mirai

Producătorul japonez Toyota susține nici mai mult nici mai puțin decât că apa care curge pe eșapamentul noului lor model, Mirai (care înseamnă viitor în japoneză), este mai sigură decât laptele. Afirmația a fost făcută de Seiji Mizuno, designer-ul sistemului de propulsie pe bază de hidrogen folosit pe Mirai și se bazează pe un studiu efectuat în laborator. Conform studiului, apa rezultată de la Toyota Mirai conține mult mai puține impurități organice decât laptele. Totuși, producătorul japonez nu vă îndeamnă să încercați să beți apa, pentru că aceasta este rezultatul oxigenului absorbit din aerul din jurul mașinii, care reacționează chimic cu hydrogenul din rezervor. „Nu se știe niciodată care este calitatea aerului absorbit”, a comentat  Mizuno.
Toyota Mirai este cel mai nou model al producătorului japonez și reprezintă versiunea de serie a conceptului FCV, prezentat anul trecut. Modelul folosește pile de hidrogen pentru propulsie și poate parcurge până la 483 de kilometri cu un rezervor de hidrogen, iar umplerea rezervorului durează mai puțin de cinci minute.
Toyota Mirai va costa aproximativ 48.000 de euro și va fi disponibilă în Europa cel mai probabil din vara viitoare.

Sursa: autonews.com
 

toyota mirai_01
toyota mirai_02
toyota mirai_03
toyota mirai_04
toyota mirai_05
toyota mirai_06
toyota mirai_07
toyota mirai_08
toyota mirai_09
toyota mirai_10
toyota mirai_11
toyota mirai_12
Vezi toata lista

Comentarii