Germanul părea scos din lupta pentru victorie, fiind al treilea în prima parte a cursei, cu Leclerc conducând plutonul in fata campionului mondial de la Mercedes, Lewis Hamilton. Toți cei din frunte încercau să își menajeze pneurile pentru ca strategia cu o singură oprire la boxe să funcționeze.
În momentul în care Nico Hulkenberg a intrat în fereastra de schimb al cauciurilor, urmare a unei pene cauzate de un acroșaj cu Carlos Sainz, Ferrari au decis la rândul lor să îl cheme la standuri pe Vettel, care era cel mai expus. Germanul a avut un ritm atât de bun cu noile pneuri hard încât Leclerc, deși a schimbat la rândul lui doar un tur mai târziu, a ieșit în spatele lui. Furios, monegascul a contestat prin radio de câteva ori strategia și chiar a cerut mai multă putere pentru a-l putea ataca pe Vettel dar echipa i-a cerut, în cele din urmă, doar să își păstreze poziția.
Cu ajutorul intrării pe circuit de trei ori a Safety Car-ului, cauzate de accidentele lui George Russell și Kimi Raikkonen și de abandonul lui Sergio Perez, Vettel a putut să gestioneze uzura pneurilor și să câștige pentru a cincea oară în carieră Marele Premiu din Singapore, primul circuit pe care obține această performanță. Leclerc a terminat cu 2,6 secunde în spatele lui, cu Max Verstappen completând podiumul pentru Red Bull, după ce l-a depășit la rândul lui pe Hamilton în urma intrărilor la boxe. Britanicul a fost urmat de colegul lui, Valtteri Bottas căruia i-a fost transmis prin radio să adopte un ritm mai lent pentru a nu-l depăși pe liderul campionatului mondial.
Pe 6 a terminat Alexander Albon în a doua mașină Red Bull iar pe 7 a încheiat Lando Norris pentru Mclaren. Pierre Gasly, într-un monopost Toro Rosso a fost al optulea la final. Nico Hulkenberg a câștigat două puncte pentru Renault, terminând pe 9. Pilotul Alfa Romeo, Antonio Giovinazzi, care a condus la un moment dat cursa pentru șase tururi, amânând intrarea la boxe a terminat pe 10 și a obținut ultimul punct pus în joc.
În cele din urmă, însă, mașinile Ferrari au fost cele care au strălucit, obținând prima dublă de la cursa din Ungaria din 2017 încoace și prima dublă în Singapore din istorie, folosind multe îmbunătățiri și câștigând pe un circuit unde nimeni nu le acorda vreo șansă. Să fie acesta impulsul de încredere de care avea nevoie Vettel pentru a redeveni un câștigător constant de Grand Prix-uri?
Clasament Mare Premiu Singapore 2019
1. Sebastian Vettel Ferrari
2. Charles Leclerc Ferrari
3. Max Verstappen Red Bull Racing Honda
4. Lewis Hamilton Mercedes
5. Valtteri Bottas Mercedes
6. Alexander Albon Red Bull Racing Honda
7. Lando Norris McLaren Renault
8. Pierre Gasly Scuderia Toro Rosso Honda
9. Nico Hulkenberg Renault
10. Antonio Giovinazzi Alfa Romeo Racing Ferrari
11. Romain Grosjean Haas Ferrari
12. Carlos Sainz McLaren Renault
13. Lance Stroll Racing Point BWT Mercedes
14. Daniel Ricciardo Renault
15. Daniil Kvyat Scuderia Toro Rosso Honda
16. Robert Kubica Williams Mercedes
17. Kevin Magnussen Haas Ferrari
NC: Kimi Raikkonen Alfa Romeo Racing Ferrari
NC: Sergio Perez Racing Point BWT Mercedes
NC: George Russell Williams Mercedes
Clasament general piloți - sezon 2019
1. Lewis Hamilton GBR Mercedes 296
2. Valtteri Bottas FIN Mercedes 231
3. Charles Leclerc MON Ferrari 200
4. Max Verstappen NED Red Bull Racing Honda 200
5. Sebastian Vettel GER Ferrari 194
6. Pierre Gasly FRA Scuderia Toro Rosso Honda 69
7. Carlos Sainz ESP McLaren Renault 58
8. Alexander Albon THA Scuderia Toro Rosso Honda 42
9. Daniel Ricciardo AUS Renault 34
10. Daniil Kvyat RUS Scuderia Toro Rosso Honda 33
11. Nico Hulkenberg GER Renault 33
12. Kimi Räikkönen FIN Alfa Romeo Racing Ferrari 31
13. Lando Norris GBR McLaren Renault 31
14. Sergio Perez Racing Point BWT Mercedes 27
15. Lance Stroll CAN Racing Point BWT Mercedes 19
16. Kevin Magnussen DEN Haas Ferrari 18
17. Romain Grosjean FRA Haas Ferrari 8
18. Antonio Giovinazzi Alfa Romeo Racing Ferrari 4
19. Robert Kubica Williams Mercedes 1
20. George Russell Williams Mercedes 0
Clasament general constructori - sezon 2019
1. Mercedes 527
2. Ferrari 394
3. Red Bull Racing Honda 289
4. McLaren Renault 89
5. Renault 67
6. Scuderia Toro Rosso Honda 55
7. Racing Point Force BWT Mercedes 46
8. Alfa Romeo Racing Ferrari 35
9. Haas Ferrari 26
10. Williams Mercedes 1
Următorul Mare Premiu va avea loc pe 29 septembrie în Rusia.
Sursa: www.formula1.com

