Valtteri Bottas a terminat pe doi aducând o nouă dublă pentru Mercedes, Kimi Raikkonen ocupând ultima treaptă a podiumului. Sebastian Vettel a fost nevoit să se mulțumească doar cu locul al șaptelea la final.
Plecat primul în cursă pentru a 67-a oară de când concurează în Formula 1 și fiind la un singur pole position de recordul absolut al lui Michael Schumacher, Hamilton a condus fără probleme de la un capăt la altul și cu cel mai rapid tur de 1:30.621, a obținut al cincilea Grand Slam al carierei, urcând pe locul doi în clasamentul all time, în spatele lui Jim Clark care a reușit această performanță de opt ori.
Red Bull au fost principalii beneficiari ai problemelor lui Vettel, terminând cu Max Verstappen pe locul 4 și Daniel Ricciardo pe 5, deși acesta din urmă plecase de pe locul 19 de pe grila de start. În spatele lor, Nico Hulkenberg a încheiat pe 6, ca o consolare pentru echipa Renault după ce Jolyon Palmer a fost nevoit să abandoneze încă din turul de încălzire din cauza unor probleme hidraulice.
Force India a punctat din nou cu ambii piloți cu Esteban Ocon pe 8 și Sergio Perez pe 9 iar Felipe Massa (Williams) a ocupat ultimul loc în puncte.
Rezultate cursă (piloți care au terminat în puncte)
|
1 |
Lewis Hamilton |
MERCEDES |
1:21:27.430 |
|
2 |
Valtteri Bottas |
MERCEDES |
+ 14.063s |
|
3 |
Kimi Raikkonen |
FERRARI |
+ 36.570s |
|
4 |
Max Verstappen |
RED BULL RACING TAG HEUER |
+ 52.125s |
|
5 |
Daniel Ricciardo |
RED BULL RACING TAG HEUER |
+ 65.955s |
|
6 |
Nico Hulkenberg |
RENAULT |
+ 68.109s |
|
7 |
Sebastian Vettel |
FERRARI |
+ 58.632s |
|
8 |
Esteban Ocon |
FORCE INDIA |
+1 tur |
|
9 |
Sergio Perez |
FORCE INDIA |
+1 tur |
|
10 |
Felipe Massa |
WILLIAMS |
+ 1 tur |
Clasament general piloți:
1. Sebastian Vettel (Ferrari) 177 puncte
2. Lewis Hamilton (Mercedes) 176 puncte
3. Valtteri Bottas (Mercedes) 154 puncte
4. Daniel Ricciardo (Red Bull) 117 puncte
5. Kimi Raikkonen (Ferrari) 98 de puncte
6. Max Verstappen (Red Bull) 57 de puncte
Clasament general constructori:
1. Mercedes 330 puncte
2. Ferrari 275 puncte
3. Red Bull 174 puncte
4. Force India 95 puncte
Următorul Mare Premiu va avea loc pe 30 iulie în Ungaria.
Sursă: www.formula1.com
Vezi toata lista

