Britanicul a câștigat pentru a șasea oară în 2019 terminând înaintea colegului său, Valtteri Bottas. Hamilton a avut un ritm în creștere tot weekend-ul, culminând cu un pole position sâmbătă pe care l-a convertit cu ușurință într-o victorie pe circuitul Paul Ricard, terminând cu 18 secunde avans în fața lui Bottas. Pentru englez, cvintuplu campion mondial, aceasta a fost a 200-a cursă terminată în puncte de-a lungul carierei.
Aceasta a fost a opta victorie din 2019 pentru Mercedes și a șasea dublă, menținându-și invincibilitatea în sezoul actual.
Charles Leclerc a completat podiumul pentru Ferrari, după ce a dus o cursă solitară pentru locul al treilea deși i-a dat unele emoții lui Bottas în ultimele tururi din totalul de 53 după ce un Virtual Safety Car i-a permis să se apropie de finlandez.
Plecat de pe locul al șaptelea în urma unei sesiuni de calificări slabe, colegul lui Leclerc, Sebastian Vettel nu a putut să recupereze decât două poziții până la final. Totuși, germanul a reușit să obțină punctul bonus pentru cel mai rapid timp chiar în ultimul tur, după ce trecuse în prealabil pe pneurile soft cu acest scop.
Max Verstappen a încheiat pentru Red Bull pe locul patru, de unde plecase și de pe grilă în timp ce Carlos Sainz a făcut o cursă impresionantă pentru Mclaren, terminând pe 6. Colegul său, Lando Norris era pe punctul de a încheia pe 7 dar o problemă hidraulică apărută pe finalul cursei l-a adus în câmpul de atac al lui Daniel Ricciardo. Pilotul Renault și-a făcut loc forțat în ultimul tur determinându-l pe Norris să iasă de pe circuit, căzând în spatele lui Kimi Raikkonen (Alfa Romeo) și Nico Hulkenberg (colegul lui Ricciardon de la Renault) și trecând linia de finiș doar al zecelea.
După investigațiile de după cursă, comisarii i-au acordat două penalități de 5 secunde lui Ricciardo, atât pentru incidentul cu Norris cât și pentru depășirea asupra lui Raikkonen, reușită după ce a trecut cu toate cele patru roți peste marginea pistei. Astfel, australianul a fost retrogradat pe locul 11, Pierre Gasly ajungând în puncte iar Raikkonen, Hulkenberg și Norris urcând și ei câte un loc.
Clasament Mare Premiu Franța 2019 #FrenchGP
1. Lewis Hamilton Mercedes
2. Valtteri Bottas Mercedes
3. Charles Leclerc Ferrari
4. Max Verstappen Red Bull Racing Honda
5. Sebastian Vettel Ferrari
6. Carlos Sainz McLaren Renault
7. Kimi Raikkonen Alfa Romeo Racing Ferrari
8. Nico Hulkenberg Renault
9. Lando Norris McLaren Renault
10. Pierre Gasly Red Bull Racing Honda
11. Daniel Ricciardo Renault
12. Sergio Perez Racing Point BWT Mercedes
13. Lance Stroll Racing Point BWT Mercedes
14. Daniil Kvyat Scuderia Toro Rosso Honda
15. Alexander Albon Scuderia Toro Rosso Honda
16. Antonio Giovinazzi Alfa Romeo Racing Ferrari
17. Kevin Magnussen Haas Ferrari
18. Robert Kubica Williams Mercedes
19. George Russell Williams Mercedes
NC: Romain Grosjean Haas Ferrari
Clasament general piloți - sezon 2019
1. Lewis Hamilton GBR Mercedes 187
2. Valtteri Bottas FIN Mercedes 151
3. Sebastian Vettel GER Ferrari 111
4. Max Verstappen NED Red Bull Racing Honda 100
5. Charles Leclerc MON Ferrari 87
6. Pierre Gasly Red Bull Racing Honda 37
7. Carlos Sainz ESP McLaren Renault 26
8. Kimi Räikkönen FIN Alfa Romeo Racing Ferrari 19
9. Daniel Ricciardo AUS Renault 16
10. Kevin Magnussen DEN Haas Ferrari 14
11. Nico Hulkenberg GER Renault 14
12. Lando Norris GBR McLaren Renault 14
13. Sergio Perez Racing Point BWT Mercedes 13
14. Daniil Kvyat RUS Scuderia Toro Rosso Honda 10
15. Alexander Albon Scuderia Toro Rosso Honda 7
16. Lance Stroll CAN Racing Point BWT Mercedes 6
17. Romain Grosjean FRA Haas Ferrari 2
18. Antonio Giovinazzi Alfa Romeo Racing Ferrari 0
19. Robert Kubica Williams Mercedes 0
20. George Russell Williams Mercedes 0
Clasament general constructori - sezon 2019
1. Mercedes 338
2. Ferrari 198
3. Red Bull Racing Honda 137
4. McLaren Renault 40
5. Renault 32
6. Racing Point Force BWT Mercedes 19
7. Alfa Romeo Racing Ferrari 19
8. Scuderia Toro Rosso Honda 17
9. Haas Ferrari 16
10. Williams Mercedes 0
Următorul Mare Premiu va avea loc peste o săptămână în Austria.
Sursa: www.formula1.com

