Cele aproximativ 60 de mașini Trabant, modificate sau originale, au pornit într-o paradă prin centrul municipiului Odorheiu Secuiesc, spre încântarea trecătorilor sau a altor șoferi. Parada a fost deschisă însă, de o Dacie 1300, de Miliție, cu toate dotările necesare, aflată în proprietatea unui bărbat din București.
Vedeta paradei a fost, însă, un Trabant decapotabil, cu două locuri, singurul din țară omologat, de culoare portocalie, aflat în proprietatea unei familii din Brașov. Maşinuţa a participat, după cum spun proprietarii, la toate întâlnirile din ţară, şi chiar mai mult a făcut, pe roţi, drumuri până în Ungaria şi Germania în acelaşi scop.
V-aţi gândit vreodată cum aţi putea conduce fără ştergătoarele de parbriz pe ploaie sau ninsoare? O dotare banală, nelipsită, dar atât de folositoare. Mary Anderson a fost prima care și-a imaginat, a schițat și a patentat un dispozitiv de curățat parbrizul. Dar, surpriză neplăcută. A fost refuzată de producătorii auto ai vremii.
Din cauza preturilor astronomice la automobilele noi impuse de guvernul de la Havana, cubanezii se vad inca nevoiti sa se foloseasca de masinile mai vechi de 50 de ani. Vezi o galerie cu modele impresionante!