Șoferii pot obține mai ușor permisul pentru o categorie superioară

Parlamentul a adoptat proiectul de lege prin care șoferii care doresc să obțină permis pentru o categorie superioară nu vor mai fi obligați să susțină examenul teoretic dacă au promovat deja această probă pentru o categorie inferioară.

„Proiectul adoptat astăzi are scopul de a elimina o redundanță legislativă, pentru că nu are sens să-i pui pe oameni să dea același examen de două ori. Proba practică rămâne, siguranța rutieră nu e afectată. Dar candidatul câștigă timp și bani, iar autoritățile scapă de mii de dosare inutile. Este o măsură de bun-simț, de debirocratizare, care simplifică viața oamenilor fără să coste nimic”, declară deputatul USR Cezar Drăgoescu.

Pe actuala legislație, dacă ai permis pentru categoria A1 sau B1 și vrei să treci la A sau B, trebuie să susții din nou proba teoretică, chiar dacă ai trecut deja proba și cunoști regulile.

Proiectul adoptat astăzi modifică OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice în sensul eliminării acestei obligații, fiind păstrată proba practică și celelalte condiții prevăzute de lege, astfel încât să nu fie afectată siguranța rutieră. 

Pentru ca măsura să intre în vigoare, mai este nevoie doar de promulgarea legii.

 

Sursa: antena3.ro

Vezi toata lista

Comentarii