GEFCO România, subsidiara Grupului GEFCO, jucător global în logistica industrială și lider european în logistica automobilelor, anunță extinderea parteneriatului său cu Automobile Dacia.
În vederea calculului viitoarei taxe auto s-a constituit un grup de lucru la Ministerul Mediului din care fac parte mai multe instituţii ale statului cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului, dar şi auto (RAR), precum şi producători din industria de profil şi chiar din societate civilă
Arabia Saudită - un simbol global al opresiunii femeilor - dorește să își schimbe reputația și să își îmbunătățească relațiile publice cu ajutorul acestei reforme.
Lucrările vor fi finalizate cu o zi mai devreme, astfel, marți, 5 septembrie 2017, stațiile respective vor fi deschise pentru accesul călătorilor, conform unui comunicat Metrorex
În acest weekend, la MotorPark România, singurul circuit de motociclism viteza din țara noastră și cel mai nou din SE-ul Europei, va avea loc Etapa a 4-a a MotoRC, Campionatul României de Motociclism, care se va desfășura în parteneriat cu competiția RoSBK.
Președintele Ferrari, Sergio Marchionne, a oferit cel mai ferm indiciu de până acum că Sebastian Vettel și Kimi Raikkonen vor fi păstrați pentru sezonul 2018 al Formulei 1.
În ultimii ani Volvo s-a concentrat foarte mult pe extinderea variantelor hibride și electrice, atât pentru SUV-urile XC60 și XC90 cât și pentru emblematicul S90